Masivul Ceahlău – un loc de legendă
„…Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus…”
(George Coşbuc – Vara, Balade şi Idile, 1892)
Dintotdeauna Ceahlăul a fascinat cu farmecul şi legendele sale pe toţi cei pasionaţi de munte şi natură. Tocmai de aceea, fiecare montaniard care se respectă simte nevoia să îşi înscrie în palmares cel puţin o aventură în masivul despre care se spune (pe bună dreptate) că are cea mai puternică încărcătură energetică din toţi munţii româneşti.
Denumiri ca Stânca Dochiei, Vulturul lui Traian, Toaca, Panaghia, Poiana Maicilor, Detunatele, Duruitoarea, Poliţa cu Crini, Jgheabul cu Hotar sunt purtate în amintiri ca repere de suflet şi avem convingerea că au făcut deja înconjurul lumii. Unele ne amintesc de legendele adânc săpate în memoria neamului românesc de strămoşii daci şi romani, altele ne duc cu gândul la credincioşi sihaştri care s-au nevoit în aceste locuri zămislite parcă anume pentru tihnă sufletească şi rugăciune.
Nu-i vârf, stâncă, jgheab sau curmătură să nu aibă propria poveste care, spusă de mii şi mii de ori, a devenit legendă. Read More