În căutarea liniştii Durăului
Dacă pleci din Piatra Neamţ spre munte, urci conştiincios serpentinele şi laşi în urmă Bicazul, apoi barajul său maiestos ca un trunchi, nu de copac, ci de munte şi însoţeşti prin dreapta Lacul Izvorul Muntelui (curios nume, împăcând apa şi muntele).
Ajungi după vreo oră de la plecare la un drum ce se bifurcă mereu, la viaduct.
Acolo o poţi lua spre Iustin Pârvu, Sfântul de azi al Moldovei, la mănăstirea Petru Vodă şi de acolo mai departe, spre Sihla, Secu, Sihăstria (numele lor încep cu o consoană a şoaptei), dar şi spre denumiri curioase, cum ar fi Pluton, treci pe lângă lunci incredibile, adevărate locuri de reculegere păgână şi apoi spre stânga spre Mănăstirea Neamţului, veche, impunătoare, locul din care a iradiat religia ortodoxă a Moldovei, cu tiparniţă cu matriţe din lemn de păr şi unde s-a tipărit cea mai frumoasă carte românească, Evanghelia de la Neamţ, la vremea zaverei, adică la 1821.
Şi tot prin preajmă îl poţi zări pe Sadoveanu, singurul român cu nume de munte, chiar dacă perifrastic: „Ceahlăul literaturii române”, chiar dacă, un poet precum Coşbuc şoptea prin glas sugrumat de groază de paşă fugărit: „Şi Vodă-i un munte” cu referire la Ghiaurul Mihai, întâiul întregitor de neam şi ţară, la 1600.
Locul acela se numeşte Vovidenie şi e un muzeu în care printre exponate trebuie admirate iazul, brazii şi turlele mănăstirilor. Read More
Masivul Ceahlău – un loc de legendă
„…Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus…”
(George Coşbuc – Vara, Balade şi Idile, 1892)
Dintotdeauna Ceahlăul a fascinat cu farmecul şi legendele sale pe toţi cei pasionaţi de munte şi natură. Tocmai de aceea, fiecare montaniard care se respectă simte nevoia să îşi înscrie în palmares cel puţin o aventură în masivul despre care se spune (pe bună dreptate) că are cea mai puternică încărcătură energetică din toţi munţii româneşti.
Denumiri ca Stânca Dochiei, Vulturul lui Traian, Toaca, Panaghia, Poiana Maicilor, Detunatele, Duruitoarea, Poliţa cu Crini, Jgheabul cu Hotar sunt purtate în amintiri ca repere de suflet şi avem convingerea că au făcut deja înconjurul lumii. Unele ne amintesc de legendele adânc săpate în memoria neamului românesc de strămoşii daci şi romani, altele ne duc cu gândul la credincioşi sihaştri care s-au nevoit în aceste locuri zămislite parcă anume pentru tihnă sufletească şi rugăciune.
Nu-i vârf, stâncă, jgheab sau curmătură să nu aibă propria poveste care, spusă de mii şi mii de ori, a devenit legendă. Read More